Proiectul de hotărâre privind preluarea autobazei RATB Pipera pentru construirea Spitalului Metropolitan se află din nou pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General al Municipiului București (CGMB) ce va avea loc săptămâna viitoare, după ce a fost respins în urma votului la ultima ședință.
Terenul pe care se află autobaza RATB Pipera nu va fi preluat de Primăria Capitalei, a decis Consiliul General al Municipiului București (CGMB). Cu toate că în proiectul de hotărâre se precizează că Executivul nu a oferit un răspuns în ceea ce privește solicitarea municipalității pentru transmiterea în subordinea sa a terenului SRTV, la începutul ședinței primarul Capitalei, Gabriela Firea, a susținut că este vorba de ambele terenuri, care ar fi fost unite într-un total de 10 hectare și pe care s-ar fi construit Spitalul Metropolitan și un campus pentru studenții la Medicină.
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) va lua în discuție săptămâna viitoare un proiect de hotărâre prin care un teren de peste 5,3 hectare din Pipera va fi trecut din administrarea RATB în administrarea directă a CGMB, pe el urmând să fie construit un spital metropolitan, investiție estimată la 300 milioane euro.